Am citit intr-un articol din revista Historia ca in urma unui contract incheiat in 23 martie 1939, Bucurestiul se obliga sa livreze Germaniei diverse marfuri. Moneda de plata era marca germana imperiala( RM). Astfel in iunie 1944 BNR a instiintat Banca Reglementelor Internationale de la Basel asupra faptului ca Germania avea restante la contractul de clearing. (clearingul reprezinta o compensare a datoriilor din livrarile de marfuri si prestarile de servicii reciproce si implica excluderea transferului valutar, cea mai intalnita forma de clearing fiind clearingul bilateral cu doua conturi). Datoria se ridica in 1944 la 545 milione RM, ca apoi sa ajunga in anul 1945 la 1,3 miliarde RM.

Astazi datoria, reactualizata, depaseste 18 miliarde euro, suma aproapa egala cu imprumutul de la FMI. De ce nici un oficial roman nu a ridicat aceasta problema? Poate rambursarea acestui imprumut s-ar fi facut in tehnologie si investitii germane in domeniul infrastructurii, poate s-ar fi retehnologizat fostele intreprinderi comuniste si nu ar mai fi fost vandute la fier vechi. Inca o datorie data uitarii ca si cele pe care le avem de incasat de la tarile din Orientul Mijlociu si Africa. Adica noi renuntam sa incasam creantele noastre si in acest timp ne imprumutam cu drag de oriunde se poate. Cam asta e linia politicii romanesti. De ce FMI si Banca Mondiala in schimbul renuntari la creantele noastre asupra Irakului nu ne-au scazut aceste sume din valoarea datoriilor catre ele?
Costul renuntarii la aceste creante este reprezentat de cresterea impozitelor, a scaderii salariilor in segmentul bugetar, impozitarea pensiilor, diminuarea investitiilor, etc.

Ar trebui sa renuntam la atitudinea de milogi si sa ne aparam interesele atat ca stat cat si ca indivizi.